Unwritten...

Cam asa ai putea traduce intr-un cuvant modul de a gandi a omului... Simplu, precis si adevarat. Cand cineva va putea sa scrie mai mult de atat inseamna ca noi toti vom fi doar niste roboti inconstienti ce vor consuma ulei in loc de apa si vor polua fonic lumea din jur cu sunete de motorase electrice...

Suna ciudat si haotic. Nu imi mai e frica de ce va fi, caci stiu ca nimic nu va fi mai rau decat e acum. Viitorul acela cu mult aluminiu in jur e prea departe de mine si nu ma va prinde pe acest Pamant in degradare. Vorbesc fara sens si subiect incerc sa-mi iau gandul de la zilele ce trec pe langa mine ca apa unui rau pe langa copacii de pe mal. Incerc sa-mi arunc crengile ca de salcie in ea, sa ma las purtat de val, insa radacinile mele s-au afundat prea mult in pamantul moale si umed de sub mine...

Am reusit sa-mi iau tzeapa a nush cata oara in viata, si am reusit acum sa ajung si personajul care a luat-o razna. Cum? Iubind... "Ha!" va zice cineva. Ok zic si eu : ha ! Ce panarama de verb. Nu poti intelege nimic din el, si este relativ la modul, timpul si cel caruia i-l spui. Ce te face sa-l spui? Nesiguranta, frica de singuratate, neincrederea in propria persoana. Da da... Asta cred. Si cred ca atunci cand stii ca vei putea sa treci singur de la un capat al vietii la celalalt nu vei sopti nici macar in somn cuvinte de genu.

Am crezut ca nu pot. Si am rostit, si am zis, si am simtit, si am vrut, si am dat, si mi s-a luat... M-am inselat. Am invatat si am vazut, si am auzit, si am simtit din nou lucruri pe care nu mi-au facut bine decat intr-o noapte de vara trantit in fata unui cort, sau tolanit in pat la TV mancand floricele sau la o plimbare in parc, sau la nemuritoarele cafele din baruri pline de fum nenorocit de tigara.

E scump? Da. Cam cat? Cam cat esti dispus sa dai... Si daca in acel moment nu esti dispus sa dai iti zic eu ca nu iubesti. Dai? Bravo, dar nu te astepta ca cineva sa auda, vada sau sa simta ceva pentru ca ai dat. Dai, si ceea ce dai e bun dat fara ca ceva sa mai aiba o valoare.

Sunt la munca asa ca ma intorc la ale mele coduri...

[[UIAlertView alloc] initWithTitle:@"Bye bye!" message:@"Va pup si ne auzim!" cancelButtonTitle:nil otherButtonTitle:nil];

Work work work.... I'm sick!

E ora 2:30 dimineata si eu sunt din nou la birou... In ultimile 5-6 saptamani este a nenumarata noapte in care am reusit sa fac chestia asta... Si daca pana acum cineva era cu mine aici, acum am ramas singur. E clar! Sunt bolnav... Ar trebuii sa-mi gasesc un cerc precum vezi in filme, sa ma asez in fata tuturor si sa zic "Buna! Eu sunt Mihai. Si sunt un 'workoholic' !"

Castig cam 10% din ceea ce muncesc, dar nu ma mai deranjeaza demult treaba asta... Imi ocup timpul, si imi tin creierul plin de ganduri dobitoace ocupat. Ma gandesc cateodata ca ar fi timpul sa inchid cele 3 calculatoare ce stau deschise pe biroul meu (da mai nou am mai facut rost de 1 so am 3 :P ) si sa o intind acasa... Ma gandesc in schimb ca viata mea e prea goala si m-am saturat de singuratatea de acolo...

Nu ma plang. N-am mai facut-o de ceva vreme (sau cel putin asa imi place sa cred). Doar ma gandeam ca nu mai stiu cum arata lumea de afara si ca imi e dor sa fiu copil... Eh da gata... In sfarsit s-a terminat de randat scena pe care o asteptam... Ma intorc la treaba, caci pana dimineata vreau sa le fac o noua surpriza la baieti si sa termin jocul la care lucrez de 2 zile... Apropo! Am vandut aproape 80 de copii din ultimul joc lansat saptamana trecuta... Si din cel vechi s-au download-at vreo 1100 ... Cool nu ? :P

Gata m-am tirat! Work has to be done...

In zadar?

Cine imi poate spune cat dureaza durerea? Cine imi poate spune cat de multa speranta trebuie sa am ca intr-o zi asa din senin va inceta sa ma doara? De ce nu pot inchide ochii fara plang, si de ce nimic nu ma poate face sa rad?

De ce trebuie sa ma despart de lumea in care traiesc prin munca, si de ce mi se pare aceasta fara nici un rost? De ce nimic din ceea ce realizez nu ma mai incanta, si de ce nu mai imi gasesc un loc printre atatea milioane de visatori?

Cum ar trebuii sa-mi petrec timpul fara sa simt, si cum ar trebuii sa traiesc fara sa gandesc? Cum ar trebuii sa inchid ochii inainte sa adorm, si ce anume ar trebuii sa visez ca sa dispara?

Ma doare... si in loc sa-mi treaca ma afunda mai tare in negura ce ma incojoara... Am sperat, am luptat cu mine, am jurat pentru mine, dar degeaba... Mult nu mai pot.

Nu e in zadar a mea viata nu?